loading

Despre Noi

Societatea a fost înființată în anul 2005.

Începând cu anul 2005, societatea noastră și-a amplificat portofoliul de lucrări grație dezvoltării bazei materiale, umane și dotării cu scule, dispozitive și echipamente specifice domeniului energetic. Societatea noastră dispune de o dotare tehnică adecvată care asigură rezolvarea operativă și la standardele cerute a tuturor lucrărilor pe care le executam.

Firma dispune de un potențial uman bine pregătit, experimentat și relativ tânăr, capabil sa execute lucrări la un înalt nivel calitativ.

Prin modul de prezentare și execuție, prin îndeplinirea la termen a cerințelor impuse în diferite contracte, firma S.C. DRAGOIU ELECTRIC S.R.L. a reușit să se impună și să cucerească părți importante din piața de profil atât în județul Hunedoara, cât și în județele cu perspective de pătrundere și pe alte piețe.

Politica managerială a firmei este de a face din S.C. DRAGOIU ELECTRIC S.R.L. o societate competitivă care sa satisfacă cerințele implicite și explicite ale celor mai exigenți clienți.
Pentru realizarea unei eficiențe sporite și atingerea unor praguri calitativ superioare în tot ceea ce facem, precum și crearea unei valențe superioare în ochii clienților noștrii, S.C. DRAGOIU ELECTRIC  S.R.L. are implementat:

  • SR EN ISO 90001:2001 „Managementul Sistemului Calității”
  • SR EN ISO 14001:2005 „Sistemul de Management de Mediu”
  • OHSAS 1800:2004 „Sistemul de Management al Sănătății și Securității Ocupaționale”

De asemenea societatea este atestată ANRE pentru lucrări de tipul:

  • B „Proiectare si execuție instalații electrice interioare pentru construcții civile si industriale, branșamente aeriene și subterane la tensiunea de 0,4kV”
  • C2A „Execuție linii electrice aeriene sau subterane cu tensiuni de 0,4 pana la 20kV și posturi de transformare cu tensiunea nominală superioară de 20kV”
  • C1A „Proiectare de linii electrice aeriene sau subterane cu tensiuni nominale de 0,4kV-20kV și posturi de transformare cu tensiunea de cel mult 20kV”

Viziunea

Misiunea

Strategia

Suntem una dintre firmele tinere, cu o dinamică de dezvoltare ridicată.

Dorim să devenim cea mai puternică firmă din zonă în domeniul nostru de activitate.

Misiunea noastră este de a asigura produse și servicii la un nivel calitativ ridicat și o dezvoltare durabilă acționând în spiritul legii, al grijii și respectului față de clienți, de angajați, de parteneri și de societate.

Acționăm astfel încât firma noastră sa fie un partener de încredere pentru clienți, respect fata de lege, fata de oameni, fie ei angajați, parteneri sau membrii ai comunității.

In acest context urmărim sa reducem riscurile la care este expusa organizația noastră la un nivel acceptabil, astfel încât sa fim capabili sa asiguram succesul afacerii noastre in condiții de siguranță din punct de vedere al mediului, sănătății si securității muncii, siguranței informațiilor.

Ca elemente de sprijin si asigurare a succesului ne preocupăm de asigurarea unui management performant al energiei, acesta având o influenta directa in reducerea costurilor de producție si protejarea mediului, precum si de resursele umane in contextul asumării responsabilității sociale așa cum este ea definita prin standardul de referință si legislația aplicabila.

Calitatea

Mediul

Standardul de referință pentru managementul calității – SR EN ISO 9001: 2008 Sisteme de management al calității. Cerințe:

Consideram calitatea ca fiind elementul definitor pentru asigurarea satisfacției clienților noștri.

Prin calitate înțelegem realizarea produselor și serviciilor in conformitate cu cerințele clienților, cerințele legale si de reglementare aplicabile, încadrându-ne in costurile previzionate si termenele stabilite.

Managementul de la cel mai înalt nivel se angajează sa implementeze si sa mențină sistemul de management al calității îmbunătățind continuu eficacitatea sa, respectând cerințele clienților si cerințele legislației si reglementarilor aplicabile.

Standardul de referință pentru managementul mediului – SR EN ISO 14001:2005 Sisteme de management de mediu. Cerințe cu ghid de utilizare:

Protejarea mediului este esențiala pentru asigurarea unui climat de trai sănătos atât pentru angajați cat si pentru comunitatea din care facem parte. Protejarea mediului este o datorie de onoare fata de generațiile viitoare.

Prin protejarea mediului înțelegem reducerea consumurilor de resurse neregenerabile, reducerea consumurilor de materii prime si materiale, cu prioritate a celor energofage, gestionarea adecvata a deșeurilor.

Managementul de la cel mai înalt nivel se angajează sa implementeze si sa mențină sistemul de management de mediu îmbunătățind continuu eficacitatea sa, sa acționeze continuu pentru a asigura conformarea cu cerințele legale si de reglementare aplicabile precum si cu cele la care am subscris, sa acționeze continuu pentru reducerea poluării, prioritate având reducerea poluării la sursa.

Certificări

  • SR EN ISO 90001:2001 “Managementul Sistemului Calitatii”
  • SR EN ISO 14001:2005 “Sistemul de Management de Mediu”
  • OHSAS 1800:2004 “Sistemul de Management al Sanatatii si Securitatii Ocupationale”
  • B “Proiectare si executie instalatii electrice interioare pentru constructii civile si industriale, bransamente aeriene si subterane la tensiunea de 0,4kV”
  • C2A “Executie linii electrice aeriene sau subterane cu tensiuni de 0,4 pana la 20kV si posturi de transformare cu tensiunea nominala superioara de 20kV”
  • C1A “Proiectare de linii electrice aeriene sau subterane cu tensiuni nominale de 0,4kV-20kV si posturi de transformare cu tensiunea de cel mult 20kV”